Acasă » Trending » ANM a emis un nou cod galben de ploi torențiale și vijelii. Care sunt zonele vizate

ANM a emis un nou cod galben de ploi torențiale și vijelii. Care sunt zonele vizate

De: Marie Călin 11/08/2020 | 11:37
ANM a emis un nou cod galben de ploi torențiale și vijelii. Care sunt zonele vizate

Agenția Națională pentru Meteorologie a emis, marți, un cod galben de furtuni care vizează mare parte din zonele montane, dar și regiunile sud-vestice. Vor fi ploi torențiale, vijelii și se vor strânge cantități mari de apă.

Potrivit ANM, codul este valabil de marți de la ora 12.00 la ora 23.00. În această perioadă vor fi furtuni în vestul şi sudul Transilvaniei, în sudul Banatului, în sud-vestul Moldovei și în jumătatea de nord a Olteniei şi a Munteniei.

Citește și: ANM anunță ploi în toată țara după jumătatea lunii august

Vor fi averse, fenomene electrice, vânt intens și grindină, iar izolat, cantitățile de apă vor trece de 50 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în restul ţării.

Vremea până la finalul săptămânii

Miercuri, atmosfera va fi instabilă în zonele montane unde vor fi averse, tunete, fulgere și vânt cu aspect de vijelie, iar fenomenele pot apărea și în centrul și sud-vestul țării.

Până la sfârșit de săptămână, vor fi ploi de vară doar la munte, iar vineri noaptea și în regiunile vestice și sud-vestice. Vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar vineri va fi caniculă în Câmpia Română.

În București, vremea va fi călduroasă după-amiaza atunci când maximele vor atinge 34 de grade Celsius, iar vântul va sufla slab și moderat.

Până la 35 de grade Celsius în București

Pe de altă parte, în Bucureşti, vremea va fi călduroasă, posibil caniculară după-amiaza, când indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unităţi.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu viteze de până la 25 – 30 km/h. Temperatura maximă va fi de 34 – 35 de grade Celsius.

După 15 august vine vremea rea

Potrivit meteorologilor, până pe 15 august se anunță vreme caldă în toată țara, însă, după 16 august vremea se răcește și vor fi ploi în toată țara.

 În data de 15 august va debuta un proces de răcire, astfel încât, între 16 și 23 august, media regională a maximelor diurne va fi de 28…29 de grade, fără variații semnificative. Pe tot parcursul celor 2 săptămâni de prognoză, temperaturile minime se vor situa, în medie, între 15 și 18 grade, cu cele mai ridicate valori în primele nopți și cele mai scăzute spre finalul intervalului de prognoză.

„În prima săptămână a intervalului de prognoză vor fi ploi de scurtă durată doar pe arii restrânse, cu precădere în cursul după-amiezilor, dar începând din 14 august va crește probabilitatea pentru averse pe arii mai extinse și, posibil, mai însemnate cantitativ pe 15 și 16 august”, conform ANM.

În Crișana, în primele zile ale intervalului de prognoză regimul termic diurn va caracteriza o vreme călduroasă, concretizat fiind printr-o medie a temperaturilor maxime de aproximativ 31 de grade. Pe 15 august vremea se va răcori, iar între 16 și 23 august media regională a maximelor termice va fi de 28…29 de grade, cu o tendință de ușoară scădere spre sfârșitul celei de a doua săptămâni. Temperaturile minime nocturne vor fi în scădere ușoară și treptată, de la o medie regională de 17 grade în primele nopți, spre 14 grade la finalul intervalului de prognoză.

Nu rata: Presupusul asasin al lui Emi Pian spune că este nevinovat. Avocații promit probe care vor răsturna situația

Probablitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă în primele zile, dar din 14 august până la sfârșitul celei de a doua săptămâni vor fi averse în fiecare zi, cu precădere în cursul după-amiezilor.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Centralele de apartament, INTERZISE!? „Nu se poate preciza o dată anume...”
Centralele de apartament, INTERZISE!? „Nu se poate preciza o dată anume...”
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de ani mai în vârstă ca ea!
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
4 zodii dau lovitura la începutul verii. Din iunie, proiectele și dorințele lor încep să se concretizeze
4 zodii dau lovitura la începutul verii. Din iunie, proiectele și dorințele lor încep să...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Andreea Tonciu, adevărul despre divorț: „Să punem punct, gata”. Cum se înțelege vedeta cu Daniel Niculescu
Andreea Tonciu, adevărul despre divorț: „Să punem punct, gata”. Cum se înțelege vedeta cu Daniel...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun un lucru și sper să îți intre foarte bine în cap. Realizez că din asta s-a făcut o obișnuință.”
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Ce i-a spus Florin Piersic medicului Adrian Marinescu, pe patul de spital: “Este foarte important”
Ce i-a spus Florin Piersic medicului Adrian Marinescu, pe patul de spital: “Este foarte important”
Domeniul în care România poate să devină un jucător major în toată Europa. Lovitură totală pentru multe alte țări: 10 miliarde de euro
Domeniul în care România poate să devină un jucător major în toată Europa. Lovitură totală...
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Final pentru Simona Halep! Medicii au dat verdictul
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
PUTIN vrea pace. China a făcut marele anunț
PUTIN vrea pace. China a făcut marele anunț
Mini eclere făcute în casă. Rețeta pentru un desert perfect în doar câțiva pași
Mini eclere făcute în casă. Rețeta pentru un desert perfect în doar câțiva pași
BANCUL ZILEI | Ion și Gheo cară un frigider
BANCUL ZILEI | Ion și Gheo cară un frigider
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu!...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine este atacatorul premierului Slovaciei, Robert Fico. Care a fost motivul atacului
Cine este atacatorul premierului Slovaciei, Robert Fico. Care a fost motivul atacului
Imagine rară cu fiul lui Ștefan Bănică Jr. și al Laviniei Pîrva. Cel mic a împlinit 5 ani
Imagine rară cu fiul lui Ștefan Bănică Jr. și al Laviniei Pîrva. Cel mic a...
Concedieri în masă la o mare firmă din România. Toți angajații dați afară
Concedieri în masă la o mare firmă din România. Toți angajații dați afară
Soluția ieftină cu care e bine să stropești legumele plantate și pomii fructiferi. Cel mai bun îngrășământ natural pentru grădină conține 2 ingrediente pe care le ai în bucătăria ta
Soluția ieftină cu care e bine să stropești legumele plantate și pomii fructiferi. Cel mai...
×